Disclaimer (o ţără[1])
Despre „Bărbeana de Hunedoara” scriu fără prea mare chef şi prea multă speranţă dar cu destul realism, pt. că realizez că toate planurile mele anterioare, mai vechi ori mai recente, sunt greu spre imposibil realizabile. Le menţionez însă în speranţa că poate ar putea inspira pe altcineva măcar vreuna dintre ideile pe care acestea le conţin.
Încep astfel prost textul acestei secţiuni. Îl pornesc cu un disclaimer (– înţeles aici mai mult ca o denegare de responsabilităţi decât ca o „avertizare legală”). Denegarea de responsabilităţi sau orice alt fel de note declarative şi/ sau de avertizare de acest gen (pe la noi) se pun de regulă la finele textului, (tot) de regulă cu litere minuscule, (deliberat) greu lizibile. Eu pun în chiar capul textului un disclaimer care conţine, nici nu ştiu cum ar fi mai corect spus, planuri succesive abandonate sau planuri abandonate succesiv (sper nu de tot sau, măcar, nu toate)... atâta m-am tot codit să le fixez în scris, încât unele s-au stins de la sine, altele au fost stinse de alţii pe care am contat ca elemente semnificative în acest context. Dincolo de toate însă, vina principală îmi aparţine. Acestea fiind spuse, nu-mi rămâne decât să (vă) avizez că în cele ce urmează pe această pagină, referitor la găini, ca de altfel şi în cele anterioare (sau anterior & ulterior publicate), sunt prinse câteva dintre liniile deziderative(!) de dezvoltare ale planurilor mele găinăreşti. Dincolo de toate acestea, discutabil cât de realizabile ar fi chiar de către cineva cu mai mult aplomb şi iniţiativă decât mine, momentan nu ştiu ce voi face altceva decât să încerc, pe mai departe, conservarea populaţiei locale de găini bărboase, asta pănă la noi planuri... inspiraţii, viziuni, strategii, etc. ...
Puţin naming (numa' o ţârucă[2])
Pentru debutul (real al) textului, un pic de naming s-ar impune, zic. În fond, după cum şi vechiul dicton încă ne mai zice: NOMEN EST OMEN[3] .
Să-ncepem cu „titlul”, dară!
Ca modalitate/ vector de expresie am ales pentru titulatură, evident (– cum altfel?, doar denumesc o populaţie avicolă extrem de autohtonă!), ca limbă principală româna, în 2 variante: atât cea literară, cât şi dialectul meu, materno-patern.
Apoi, inspirat de limbile folosite de Entente Européenne, am adăugat versiuni (sper bine, corect & acurat traduse) în limbile „deutsch”, „français” şi „englisch” - nu neapărat în ordinea asta... însă pe alocuri cu explicaţiile de rigoare... .
La final, dat fiind faptul că una dintre particulele alese de mine pentru nume, particulă ce face trimitere/ încadrare topografică a „rasei”, are natural inclusiv o variantă maghiară (alături de cea germană, pe care deja am prins-o în listă din motive de... Entente Européenne – a se vedea mai sus cu o frază), am adăugat o versiune şi în această limbă neaoş... ungurească.
Au rezultat cele ce urmează:..
1. În limba română literară: BĂRBEANA DE HUNEDOARA
Astfel, am ales ca denumirea potenţială a potenţialei rase să fie derivat din 2 nume:
a. cognomenul sau numele meu de familie;
b. toponimul sau numele topic al judeţului de origine (atât al mea/ noastră cât şi al găinilor pe care le creştem).
Prima componentă face referire nu doar la numele Barbu, ci şi la particularitatea bazală a acestei linii de găini: şi anume penajul „subrostrual” ca să mă exprim aşa (din rostru = formaţiune anatomică în formă de cioc; cf. fr. rostre, lat. rostrum). Pentru aceste motive am ales forma derivată „bărbeana” – în graiul culturii din care provin, Bărbenii fiind termenul generic (funcţionând şi ca poreclă) dat membrilor familiei (singular Bărbeanu), cum similar, în proximitatea noastră, în Ţinutul Pădurenilor, de unde se pare că au roit strămoşii noştri (potrivit unei tradiţii orale păstrată în unele ramuri înrudite – ai mei au mari rezerve – necesită deci verificare!), derivarea se face cu sufixul „oni” (un echivalent local pt. mai sudicul „-escu”, cred) vezi: Barbu/ Bărboni, Sârbu/ Sârboni, Ştefan/ Ştefănoni, (István) Iş(t)fan/ Işfănoni, etc. (prin urmare, „Bărbenii” la noi sau „Bărbonii” la pădureni, ca nume de neam, ar fi echivalentul local pentru forma „Bărbeştii” sau „Bărbuleştii”).
Pentru cea de-a 2-a componentă am ales să nu folosesc numele (relativ) micului meu sat, ci pe cel al judeţului de baştină, asta datorită culegerii (genetice), influenţelor şi (trans)formării acestor găini, care (cel puţin până au ajuns la mine) a avut loc în mai multe (alte) zone (în principal, cred) de pe teritoriul judeţului HD..
De vor fi vreodată rasă, mai ales dacă vor fi una cu origine şi/ sau mai ales cu standard autohton, găinile mele mă îndoiesc ca se vor numi aşa. Cu atât mai mult, dacă rasa va avea succes, va fi redenumită în nebănuite feluri.
De asemenea, cu toate că mă străduiesc să-i redau originea şi să-i (de)scriu cât mai acurat posibil istoricul, la fel, mă îndoiesc că, omologată de români, în dreptul ei nu va scrie altceva decât clasicele rânduri „origine necunoscută, selectată după gustul şi vederile crescătorilor locali” – în dulcea noastră tradiţie colectivistă...
2. În graiul local (sau limba „mé” materno-paternă): BĂRBIANA GI HIÑIEDORA
Rog scuzate-mi fie accentele acute şi, mai ales, tilda diacritică de care m-am deprins a abuza prin textele astea, însă (deocamdată) nu mi-s tomna' maistor la transliteraţii & alte transcrieri fonetice!..
3. În limba franceză (français): BARBU DE HUNEDOARA alternativ, (var.) BARBU DE HUNYAD
În limba franc(ez)ă am ales să „traduc” bărbeana păstrând forma Barbu, ca pentru toate rasele bărboase (poule barbu). A se vedea: Barbu d'Anvers, Barbu d'Appenzell (Appenzelloise barbu), Barbu d'Everberg, Barbu d'Uccle, Barbu de Boitsfort (rasă creată mai recent – 2001), Barbu de Grubbe, Barbu de Thuringe, Barbu de Watermael, Barbu hollandais... „şi lista poate continua”...
Ca variante pt. Barbu, am mai întâlnit pe Internet şi „Barbue” respectiv „Barbus”, însă nu m-am oprit asupra lor. Am preferat în schimb varianta folosită inclusiv pentru Regele de Inimă Roșie (R♥) sau Regele de Cupă (cum mai este reprezentat în Tarot) – singurul „rege” sau „popă” din cărțile de joc reprezentat tradițional fără mustață. În limba franceză acesta este numit Barbu sau Le Barbu, în traducere liberă însemnând „bărbosul”. Cartea/ personajul cu pricina a dat inclusiv numele unui joc omonim cunoscut şi ca „Tafferan”.
Pentru denumirea județului lucrurile sunt mai complicate, fiind tentat să folosesc fie forma existentă şi în limba română, fie una dintre numeroasele forme „de Hunedoara” folosite pentru denominarea ilustrului personaj istoric hunedorean Ioan (Iancu) de Hunedoara (şi a familiei sale), care în limba franceză apar(e) ca: Jean Huniade, Jean Hunyadi sau Jean de Hunyad. Cred că în memoria acestuia ar merita păstrarea variantei din urmă. Vedem!
4. În limba engleză (English): HUNEDOARA BARBED alternativ, (var.) HUNYAD(I/E) BARBED (sau BARBED OF HUNEDOARA/ BARBED OF HUNYADI)
În limba engleză, pentru rasele bărboase (pitice) belgiene – spre ex., majoritatea denumite în original în limba franceză cu folosirea particulei Barbu (a se vedea mai sus, la varianta franceză), de regulă e folosită componenta „bearded”, similar denumirii pt. rasa canină Bearded Collie, (uneori alintată Beardie). Astfel avem: Antwerp bearded bantam (Bearded d'Anvers), Bosvoorde bearded bantam, Everberg bearded bantam, Grubbe bearded bantam, Uccle bearded bantam (Bearded d'Uccle), Watermael bearded bantam, etc..
Totuşi, pentru că limbile germanice pentru noţiunile de „barbă”/ „bărbos” preiau o formă mult diferită de latinescul „barbus”/ „barba”, mi-am permis unele adaptări. Prin urmare, în engleză a rezultat cuvântul „forţat” (altfel inexistent) „barbed” (barb-ed), derivat nu din cuvântul „beard” a cărui linie etimologică (deşi) e indo-europeană ocoleşte însă filiera latină (engleza medievală „berd”, engleza veche „beard”, proto-germană „bardaz” sau în variantele occidentale germanice „barthaz”, etc. ...), ci din cuvântul latin „barba”, însemnând „barbă”, ca precedent existând similitudini cu termenul englezesc „barber” (= bărbier/ frizer) care, având aceeaşi etimologie/ derivare latină, păstrează şi în engleză particula „barb”.
Pt. denumirea judeţului, din motivele expuse la versiunea franceză (ce ţin de consideraţie pt. amintirea ilustrei familii mai mult sau mai puţin locale, hunedorene, dar care şi-a derivat însă numele din acest toponim) oscilez între Hunedoara şi Hunyadi.
5. În limba germană (Deutsch): HUNYADER/ HUNYADENER BARBHÜHNER/ BARB-HÜHNER
Din motive similare cu cele prezentate la varianta în limba engleză (nu mai dezvolt aici diferenţierile/ „inadvertenţele” lingvistice latino-germanice) am căutat să traduc/ adaptez cuvântul „bărbeană”. Astfel, în loc de Barthuhner (Bart = barbă, hühner = pui/ găină) cum ar fi fost „clasic” & corect, am forţat (deliberat) termenul „Barb-hühner ”.
În ceea ce priveşte denumirea judeţului, oraşul de la care acesta şi-a împrumutat numele are variantă onomastică „istorică” şi în limba germană. De fapt variante germane sunt mai multe: Eisenmarkt (cea mai comună, însemnând „târgul/ piaţa de fier”), (Stadt/ Burg) Hunyad, Hannedeng, Hunyadiopolis (oarecum „clasicizată”), respectiv Eisenstadt (= oraşul de fier), asemenea capitalei statului federal austriac Burgenland.
Chiar dacă în limba germană, aşa cum spuneam, echivalentul uzual pentru Hunedoara este Eisenmarkt – în trad. Târgu Fierului, am preferat (pentru o mai mare apropiere & unitate a diverselor versiuni) derivatul din mult mai apropiată formă a denumirii.
Asamblat, a rezultat: Hunyad(en)er Barbhühner.
6. În limba maghiară (magyar): HUNYAD(I) BARBUL TYÚK alternativ, (var.) HUNYADVÁRA BARBUL TYÚK
La fel ca şi în limba germană, şi în maghiară există un mai vechi echivalent toponimic pentru Hunedoara. Astfel, Hunedoara – oraşul ungureşte e (de)numit: Vajdahunyad; în timp ce judeţului i se spune: Hunyad (megye).
Aparte de acestea însă, din motive explicate mai sus (ce țin de considerația pt. fam. Huniazilor), am ales (ca primă opţiune) forma: Hunyadi, similară cu cea a numelui Hunyadi [János (Iancu/ Ioan de Hunedoara)]. O variantă ar fi și folosirea formei „Hunyad” (fără prefixul „vajda”), la fel ca și pentru denumirea județului. În fine, interesantă (și tentantă) e și forma Hunyadvára (castelul, fortăreața, cetatea, orașul Hunyad), mai apropiată de pronunția numelui topic Hunedoara „pe limba mea” materno-paternă.
Traducerea „bărbenei” e ceva mai complicată. Din păcate nu vorbesc şi, nici măcar, nu înţeleg limba maghiară. Din ce am observat, în limba maghiară toate rasele „bărboase” de regulă sunt numite: „szakállas” = „bărbos” sau „cu barbă” (a se vedea Antwerpeni szakállas). Pe de altă parte, bărbier/ frizer e numit „borbély” derivat direct din latinsescul „barba” şi nu din maghiarul „szakáll”. Pornind de la aceasta, pentru Bărbeană, am creat echivalentul „Barbul”, despre care cred că ar fi cea mai apropiată traducere... (la fel cum pentru noţiunea de „românesc” = „románul”), rezultându-mi astfel: Hunyadi Barbul tyúk (Hunyadvára szakállas).
-------------------------------------------------------------------------------------
Conchizând: habar n-am cât de oportune și, mai ales, de adecvate sunt variantele lingvistice ale numelui Bărbenei, potrivite forțat de mine aci, în alte limbi de circulație largă (mai mult sau mai puțin)... Mi-ar place însă ca aceastei varietăți de găini, atât cât va ma fi, să-i rămână numele de Bărbeana, nu(!) „bărboasă” și să-i fie tradus/ adaptat ca atare în orice altă limbă străină ar apărea. De asemenea, suplimentar, mi-ar place să-i fie precizată ca denominare de origine Hunedoara.
Cât despre folosirea toponimului Hunedoara în variatele variantele utilizate/ inspirate de familia Huniazilor, deși înclin, rămâne discutabilă. Sper să fie o inspirată sursă de inspiraţie. Până la urmă, vedem!..
Motivul pt. care aș alege să fac această referire sau referință onomastică este, cum repetat am precizat, acela că Huniade e, probabil, cea mai prestigioasă familie care și-au legat (la modul propriu re)numele de Spațiul Hunedorean fiind, la timpul ei, și una dintre cele mai puternice familii nibiliare ale Regatului Ungariei. Lipsa unor studii și/ sau a unei specializări în domeniul istoriei mă împiedică în a fi categoric și a spune „cu siguranță” și nu „probabil” însă, ca argument, cred că ar fi suficient să ne gândim fie și numai la Matia Corvin (Huniade), cel din urmă și cel mai mare rege al Ungariei, în timpul domniei căruia acest stat și-a atins maxima extensie teritorială. Dacă mai adăugăm popularitatea de care acest rege s-a bucurat atât postum cât și în epocă, fiind numit Matia cel Drept sau Regele poporului/ oamenilor (de jos); apoi dacă luăm în considerare nu doar dimensiunea politică a personalității sale, ci și cea culturală, ce l-a determinat în timpul tumultuoasei existențe să constituie celebra Bibliotecă Corviniană (Bibliotheca Corviniana sau, concis: Corvina) – cea mai mare colecție de profil a lumii renascentiste europene, fiind considerată de contemporani a doua ca mărime după Biblioteca Apostolică Vaticană (Bibliotheca Apostolica Vaticana), putem încheia în cheie shakespeariană sau, și mai exact, hamletiană, trecâd restul la categoria „tăcere”. Pe lângă acestea, adăugarea unor picanterii istorice (relativ incerte) precum meritul pe care l-a avut în descoperirea (în timpul unei partide de vânătoare) și stabilirea locației Palatului Schönbrunn, ar fi de prisos.
Dimesniunea istorică a acestei familii și admirația pe care o induce natural oricărui nativ hunedorean nu au fost singurele motive ale alegerii mele. Precumpănitoare (nu doar subsidiare) au fost, pe de o parte, și bogăția de versiuni în care acest nume de familie adaptează fonetic toponimul nostru local pt. un număr relativ mare de limbi străine iar, pe de altă parte, faptul că prin existența și activitatea ei istorică această familie a acoperit o arie geografică largă în care a devenit populară, ceea ce ar putea aduce/ transfera un spor de simpatie și, eventual, loialitate pt. orice brand (avicol și nu numai) cu care celebrul nume ar fi asociat. Mai mult, pentru că tot am pomenit de existența și activitatea ei istorică, în cazul nostru aceasta acoperă intergal (depășind chiar) toate prezumtivele și/ sau chiar posibilele locuri de origine ale populației de găini în cauză (detaliate aici:
maidinromania.sunphoto.ro/20_preambul_-_prezentari_preliminare_-_plus_alte_chestiuni_premergatoare; incluzând Șumuleul natal al mamei dlui D., locație devenită astăzi important centru de perelinaj tocmai datorită bisericii franciscane construită pt. a comemora o victorie a nimeni altuia decât Iancu de Hunedoara – cel consacrat de către Papa Pius al II-lea cu titlul de „Athleta Christi”; cel în memoria căruia şi astăzi mai bat clopotele, zilnic la prânz, în toate bisericile catolice europene din ordinul Papei Callixt al III-lea; cel la moartea căruia se spune că ar fi purtat doliu şi ar fi postit însuşi redutabilul său duşman Mahomed al II-lea, Cuceritorul Constantinopolelui; etc.; etc.; să mai spun?..).
-------------------------------------------------------------------------------------
Planui şi plănăreli
Încep preambulul secţiunii cu repetarea redundării... Scuze din nou!..
Bărbeana nu e o rasă. E doar o populaţie de găini pe care o creştem şi pe care încerc să o conserv. Nu are nici măcar un nume, cel(e) sub care o prezint mai sus fiind doar un eseu în naming pe care îmi încerc puţin talentul (sau mă încearcă el pe mine, vedem până la urmă „care pe care”...).
Numele forţat de mine se doreşte a face referire în primul rând la principala trăsătură care diferenţiază această linie de găini şi anume penajul de sub cioc (sau „subrostrual”) în formă de barbă. Pe de altă parte, în această formă, apelativul „Bărbeana” este şi o trimitere la numele familiei în curtea căreia linia/ varietatea de găini cu această particularitate s-a păstrat pentru un sfert de veac... sau chiar mai bine de acuş'. Numele de familie Barbu, probabil derivat din Barbus (la rândul său din latinescul „barba” = barbă) ne duce cu semnificaţia tot acolo...
Povestea extrem de succintă a acestei varietăţi de găini e următoarea: de când le-am remarcat (începutul anilor '90), au fost curiozitate/ atracţie la prima vedere. Din start mi-am şi imaginat ce frumos ar arăta un exemplar pe negru (posibil cu puţine picăţele), bărbos, eventual cu încălţătură uşoară în chip de vârzobi, ca o replică a cocoşului de munte (Tetrao urogallus). Mă şi gândeam dacă ar fi posibilă crearea unei varietăţi/ rase de găini care să manifeste dimorfism sexual atât sub aspect morfologic cât şi cromatic.
Pe atunci nu ştiam încă de găinile bărboase Faverolles, cu cromatica lor specifică („salmon”/ somon), prin care diferenţele dintre masculi şi femele sunt într-atât de accentuate încât rasa pare a calchia urogallus-ul „meu”.
Primele găini barboase pe care le-am avut, mai ales femelele cu nuanţe de „roşu” pal, aduceau mai degrabă cu zăganul (sau vulturul bărbos – Gypaetus barbatus) decât cu cocoşul de munte – ceea ce, din nou, mi-a dat idei...
Oricum, de la aceşti „grifoni”[4] am pornit prezervarea liniei sperând că, odată, voi avea o bază de selecţie suficient de consistentă încât să-i pot ameliora caracteristicile. Sper ca, în cele din urmă, acum să-i fi venit momentul...
Pentru moment, nu am un plan clar în minte referitor la direcţia pe care o voi da selecţiei. Vedem ce iasă... Voi încerca doar să fiu receptiv şi să-mi păstrez mintea deschisă la ce ne mai oferă Domnul Hazard...
Cât despre variante, acestea ar fi mai multe.
Planul I.: Mimetism & convergenţă trans-specifică. Crearea unei (rase de) găini care să semene cu:
a. Cocoşul de munte;
fie cu:
b. Vulturul bărbos.
Astfel, ca şi în cazul rasei canine Bedlington Terrier, care a fost astfel selectată încât să seamene la aspect cu un miel, o variantă ar fi obţinerea unei rase de găini ale cărei exemplare să aducă fie cu cocoşii de munte, fie chiar cu vulturii bărboşi.
Rog pe cei care m-ar putea ajuta cu sugestii să-mi spună din ce combinaţii de rase ar putea fi obţinute găini care să întrunească sau să înglobeze cât mai multe din caracteristicile pe care le au cele două specii. Anume:
a. Cocoșul de munte (Tetrao urogallus) – superbă specie, ale cărei exemplare manifestă un extrem de pronunţat dimorfism sexual. Masculii (cocoşii) sunt cu mult mai mari şi mai grei decât femelele (găinile). Culoarea la masculi este brun-închis-cenuşie pe spate, cap și aripi, în timp ce penele pieptului sunt de culoare verde-închis cu luciu metalizat.
La femele culoarea penajului dorsal este brună-barat cu negru şi dungi argintii, iar penajul ventral este alb-gălbui (spre nuanţe de „buff”).
Ambele sexe prezintă câte o pată albă pe fiecare umăr al aripii. De asemenea, ambele au o uşoară încălţătură (jambiere), mai accentuată în sezonul rece.
Sub ochi, păsările au o porţiune de piele (geană) de culoare roşie-aprins.
Ouăle, asemănătoare cu cele ale găinilor domestice, au picăţele (pistrui) de culoare brună.
În ceea ce priveşte rasele de găini domestice ce replică unele dintre aceste caracteristici (asta din ce observ ca necunoscător), ar putea fi:
pt. culoarea penajului – Barnevelder şi/ sau (Dark) Cornish;
pt. coada deschisă/ împrăştiată – Satsumadori;
pt. ouă pistruiate – Welsummer şi/ sau (Cuckoo) Marans;
etc. ...
sau
b. Vulturul barbos (Gypaetus barbatus) – din păcate specie dispărută sau cvasi-dipărută din fauna României, de la care ne-au rămas doar eponimele (după unii, cu etimologie dacică: zăgan, rarău, ceahlău) transferate acum asupra unor munţi pe care îi popula odinioară (Culmea Zăganu – din Masivul Ciucaș, Munții Rarău, Masivul Ceahlău) – d.p.d.v. cromatic, avea penajul în nuanţe de gri-închis, ruginiu şi albicios, astfel:
culoarea dorsală era albăstrui-cenușiu spre negru-cenușiu;
penajul capului, gâtului, părţii ventrale/ pieptului şi picioarelor era în diferite grade de alb-gălbui-portocaliu-ruginiu, în timp ce penele cozii şi aripilor erau gri;
capul, colorat în nuanţe de crem-alburiu, peste care prezenta dungi negre pe fiecare parte a feţei, începând din dreptul ochilor şi continuân până sub bărbie, aceeaşi culoare având-o şi „perii”/ penajul în formă de barbă aflat sub cioc (faţa dungată, ca „de clown”, apare oarecum asemănător la puii „partridge”, însă nu se păstrează la maturitate...).
Spre deosebire de alte specii de vulturi, zăganul nu este pleşuv. De asemenea, tot ca o particularitatea, acesta are o coadă neobişnuită, cu formă romboidală. Femelele depăşesc uşor în mărime exemplarele mascule.
La multe din exemplare poate fi remarcată o postură specifică, aparent cocoşată, (aşa ceva apare la unele rase de găini combatante asiatice, gen Shamo, cred...).
Planul II.: Transferarea trăsăturilor specifice (în principal „barba”, dar nu numai) ale populaţiei de „Bărbene” la una sau mai multe din liniile comerciale specializate în producţia de ouă, carne, eventual mixtă (gen: black sex-link/ Black Stars, red sex-link/ Red Stars – pt. ouă; Ross 308, Cobb 500, Hybro etc. – pt. carne/ broiler; respectiv Master Gris, Kabir pt. producţie mixtă) – şi stabilizarea acestei noi populaţii compozite, cu reţinerea (pe cât posibil) a trăsăturilor/ caracteristicilor „superlative” pe care liniile productive le au.
sau
II. b(is): crearea unei „rase deschise”, utilitare, (echivalenta, la galinacee, a taurinelor Gelbray – ce conţin în varii proporţii genetică Gelbvieh, Red Angus & Brahman), în care, în cazul nostru, să fie incluse cele 2-3 linii de mai sus (ouătoare, de carne, mixte), eventual produse nu din/ pe hibrizi comerciali ci pe rase stabilizate, dedicate producţiei de ouă/ carne/ mixte. Proporţiile variabile ale liniilor unei astfel de rase compozite ar asigura valoarea/ avantajul adus de „heterozis” sau vigoarea hibridă. Desigur, lucrurile s-ar complica, pt. că această „schemă” presupune crearea a 3 linii distincte (de lucru) de găini „Bărbene”. Principalul avantaj ar fi însă flexibilitatea unei astfel de „rase” şi posibilitatea fiecărei gospodării de a-şi „proiecta” tipul dorit de găini. Din ce cunosc, nu mai există rase de găini cu linii atât de diferite, exceptând rasele care au versiuni „normale” şi pitice. La alte specii asemenea diferenţieri apar însă la taurine şi ovine (a se vedea: Simmental – rasă mixtă – dar cu unele linii specializate exclusiv pt. carne sau, şi mai elocvent, oile Lacaune linia „de lapte”, respectiv Lacaune linia de carne).
Planul III.: Transferarea trăsăturilor specifice tipului (barba) unei rase deja existente, dintre cele foarte adecvate pentru sistemele gospodăreşti de creştere.
sau
III. b(is): Eventual, infuzarea unei rase consacrate, cu diverse alte rase, în vederea potenţării unor trăsături gen: productivitate, elemente de show, etc., la fel ca în cazul rasei Australorp – Australian Black Orpingtons (Austral-orp) = [(Black) Orpington + Rhode Island (Red)] + (Minorca + White Leghorn + Langshan) +/– Plymouth Rock.
Planul IV.: Folosirea unui sistem de reproducere rotaţional (rotational crossbreeding), prin utilizarea a 2 sau mai multe rase, între care să fie inclusă şi exemplare din linia de „Bărbene” – cu reţinerea în stoc/ matcă doar a produşilor care prezintă „barbă” (ca în cazul rasei de raţe „Crested duck”, la care intră în standard doar exemplarele moţate, cu toate că, din cauza genei letale ce determină această caracteristică, reproducerea presupune/ impune creşterea „heterozigotă”; similarităţi pot fi întâlnite şi la rasele româneşti de porumbei Castaniu de Craiova sau Negru trenat de Bucureşti var. gulerat care, deşi nu e determinată de gene letale, sunt „luctare” cu exemplare din aceeaşi rasă, ce au însă culori neacceptate de standard).
Avantajul, la fel ca în cazul Planului II. b(is), ar fi menţinerea în cadrul populaţiei al unui înalt nivel heterozis, cu beneficiile aferente. Dezavantajul ar fi imposibilitatea fixării/ stabilizării populaţiei ca rasă.
Planul V.: O altă variantă ar fi consangvinizarea strânsă, în speranţa „concentrării” genetice şi re-obţinerii trăsăturilor iniţiale ale „rasei”, descrise la masculi (aici:
maidinromania.sunphoto.ro/20_preambul_-_prezentari_preliminare_-_plus_alte_chestiuni_premergatoare).
sau
V. b(is): Eventual, concentrarea genetică în scopul accentuării/ hipertipizării unor trăsături distinctive care apar mai nou în cadrul populaţiei: degetul exterior mai scurt, culori mai deosebite, etc.
Planul VI.: Nu în ultimul rând, crearea unei rase sintetice, prin includerea unor rase, hibrizi, sau chiar exemplare comune, complementare sau asemănătoare, „după gustul si preferintele crescătorului local – eu”.
Pentru început însă mă voi feri să includ alte rase „bărboase”, pt. ca măcar această caracteristică să provină din linia originală. Aşa că, pornesc la drum în ameliorare cu „Planul 0”: să creez o linie din Picu sau descendenţii/ „rudele”, cu/ pe care ulterior să „lucrez” până la obţinerea/ fixarea caracterelor dorite.
Ca idei preliminare, pt. că doresc (ca vise înalte...) crearea unei rase absolut şi indubitabil autohtone, mă bate gândul să mă concentrez pe obţinerea unei culori neaoşe/ naţionale: roşu, galben & albastru. Asta ar însemna „culoarea” Blue Partridge, imposibil de stabilizat ca atare (cunoscut fiind faptul că urmaşii a 2 exemplare cu această culoare sunt Blue Partridge doar în proporţie de 50%, din restul, 25% ieşind Partridge-„normal”/ negru, iar 25% Splash). Eventual, dacă e să considerăm culoare „Cuckoo” drept albastră (ca în cazul rasei North Holland „Blue”), atunci putem spune că şi combinaţia „Legbar” e una tricoloră în roşu, galben & albastru. Legbar ar putea fi indusă prin aportul rasei Bielefelder, una dintre rasele cu această culoare pe care le consider printre cele mai interesante sub foarte multe aspecte... Folosirea unui fond Bielefelder s-ar înscrie în mai sus detaliatul Plan III..
Planul VII.: În fine, o variantă interesantă dar (tot) atipică pentru o rasă de găini ar fi şi „promovarea”/ practicarea specificului local (de la noi) în ceea ce priveşte populaţiile autohtone de găini comune. Această abordare presupune considerarea unui tip „de bază” – în cazul clasic = găini comune, în cazul nostru = găini „bărbene” – pornind de la care, toate celelalte tipuri conexe să fie considerate varietăţi. Astfel:
Bărbeana de Hunedoara – var. „standard”,
Bărbeana de Hunedoara – var. „peleagă” (bărboasă dar cu gât-golaş),
Bărbeana de Hunedoara – var. „cu creastă standard” (normală/ dreaptă/ single comb),
Bărbeana de Hunedoara – var. „cu creasta citată” (bătută/ învoaltă/ rose comb),
eventual: Bărbeana de Hunedoara – var. „moţată”,
eventual: Bărbeana de Hunedoara – var. „încălţată”.
La toate varietăţile: culoarea fără importanţă(!). Astfel, la fel ca la rasele de porumbei Zburător ciung de Ploieşti, Zburator Tippler Englez, Voiajor german de frumuseţe, Voiajor (sport), etc. să fie admise/ acceptate toate varietatile de culoare, atât cele „clasice”/ „curate”, cât şi combinaţii şi rezultante ale acestora.
Şi acestea odată terminate de spus (în scris), îmi mai rămâne doar să precizez (din nou!) că aştept păreri şi sugestii pentru care mulţumesc anticipat!
G-dot/ 4 aprilie 2014
[1] În dialectul meu materno-patern: puţin.
[2] În dialectul meu materno-patern: doar puţintel.
[3] NOMEN EST OMEN: expresie/ (sau chiar) proverb latin, speculat mai recent în bibliografiile autorilor M. Eliade şi I. P. Culianu. Deşi poate fi tradus(ă) în mai multe feluri (numele este un semn; numele este/ înseamnă/ (pre)determină destinul/ predestinează; sau, chiar – numele este omul; forţat: numele determină personalitatea; numele spune totul, sau, mai neaoş: spune-mi cum te numeşti ca să-ţi spun cine eşti), semnificaţia acestora este asemănătoare: aceea că numele determină/ schiţează/ influenţează conţinutul denominatului. Numele/ denumirea semnifică denumitul...
Fraza (în forma) originală a fost atribuită dramaturgului antic roman Titus Maccius Plautus (n. cca. 254 î.Hr. în Sarsina, Romagna, Italia; d. cca. 184 î.Hr), în a cărui piesă Persa apare ca: Nomen atque omen (quantivis iam est preti.)
[4] Chiar dacă par/ sunt oarecum omofone, în realitate nu există prea mari legături între gryphon şi gypaet; primul având (pare-se) ca etimon cuvântul grecesc γρυπός (grypos), însemnând „curbat” sau „încârligat”, în timp ce ultimul provine din grecescul gyp-/ gyps (= vultur) + aetos (= acvilă).
