JURNAL ESTIVAL - pigeon loft - open session - summer season

Jurnal estival – frust & just, ca „un șpriț de vară/ pe timp de iarnă/ fără sifon”, vb. cântecului celor de la Sarmalele Reci...


August 2015:

Joi 6. Contra și/ sau Pro-breajen, ori (iarăși) dileme Post și/ sau Pre-obrajenie: De joi începând, de Schimbarea la faţă, ajung din nou în „Colonii”. Ca nativ transilvănean, am ajuns să numesc astfel orice teritoriu extra-transilvan, chiar dacă biografia mă face mai degraba colonist decât ardelean... în raport cu toate aceste alte teritorii, Ardealul fiind Îndepărtata mea Ultimă Metropolă... În fine, neimportant!..
Deci, din nou în sangeacul locaţiei Locantei II. Sangeac, nu de la diviziunea teritorial-administrativă specific otomană, deși bine ar putea fi și de la asta, ci de la un steag, nu verde ca cel numit așa tot de otomani, ci tricolor, pe roșu-galben-albastru; un mic steguleț decolorat de soare și încercat de intemperii, prins de stalpul intrării într-o filigorie (la noi, pronunțat „filigognje”) din proximitatea Volierei mele. Deci nu tu St-Jace (St-Jacques), scalloape (scallops), ori alte idei speculative!.. Doar porumbei... pe care îi doresc cât mai repede liberi. E cam târzior pt. descarcerări, însă acum le-a venit rândul pt. o schimbare: de Schimbarea la Față a Domnului sau, mă rog, puțin mai târziu, după preparațiile premergătoare, absolut strict necesare...

Duminică 9. Duminica abia, pe 9 august (2015) am început relocarea porumbeilor mai deosebiţi din volieră, pt. reţinerea lor de la zbor, prin deosebiţi înţelegând în principal exemplarele suspectate ca având genetică roşu-recesiv. Acuma, nu ştiu daca la lipsa mea de cultura genetică columbofilă nu confund această culoare. Cele câteva exemplare de guţani recesivi pe roşu pe care îi deţin (mai mult purtători ai acestei genetici și mai puțin manifești ai ei...), toţi descendenţi din Roşca, sunt încă suficient de heterozigote pt. ca să inducă în eroare poate şi pe un avizat... În legătură cu asta voi cere păreri după postarea de poze...
Duminică dară, am mutat 6 porumbei: 3 pui din Roşca X Alba-Prima, dintre care 2 pereche, şi 3 pui ai acestora, deci nepoţi ai lui Roşca: Pubi I, Pubi II (văr cu I), Pubi III (frate cu I).

Luni 10. (August 2015) Azi am mai mutat unul din primii 2 pui ai lui Elvis, şi l-am mai relocat și pe Berzilă, primul pui „născut” în locaţia II, din Floricel şi ceva pui de-al lui... Total: 2 buc. sechestrate.

Marți 11 august. Ieri adică, pt. că scriu cu întârziere de o zi, a mai murit una dintre „brazilience”. Sunt tot mai bătrâne, uzate şi decrepite. Exploatarea industrială în care şi-au făcut stagiul îşi spune tot mai frust cuvântul. Le voi regreta mult când vor dispărea toate. Cele mai tarate dintre ele, în număr de 3, mă aşteaptă mereu la intrare, unde le izolez, şi îmi turuie pe limba lor într-un fel care mă face să cred că-mi toarnă tot ce a mai fost nou şi relevant prin gospodărie, cât timp eu am lipsit. Mă urmăresc răbdătoare, la picior, până când le vine rândul în audienţă, şi nu se lasă până nu le las seara târziu sporovăind fără să fi reuşit măcar să epuizeze introducerea. Deşi nu le-am studiat, le suspectez că „vorbesc” astfel şi în somn, mult după ce părăsesc eu incinta pt. a le respecta ora de linişte. În felul lor, de bătrânele malformate de munca în ferma industrială din care provin, sunt adorabile. Mereu şi mereu companioane amabile cu orişicine – fie de merită sau nu, în ciuda neplăcerilor şi multelor probleme de sănătate pe care le au, pt. că cele 3 izolate pomenite mai sus sunt mai mereu sub tratament. Chiar şi aşa, sporadic, îşi întrerup repausul şi se întorc din „pensie” pt. a mai face câte un ou, ca-n vremurile lor bune...
Dacă mă gândesc bine, dintre toate animalele pe care le deţin personal sau prin aparţinători şi reprezentanţi, din acestea aş alege un exemplar ca pet; nu câine, nu pisică!.. o găină ocoşă şi limbută. Îmi şi imaginez una, liberă printr-un birou „open space” pe care, cu cotcodăcitul ei imperturbabil şi andurant, îl exorcizează de nevrozele „corporate”. O astfel de găină ar face cât 1000 de peşti Discus într-un acvariu de incintă/ sediu de firmă... Ar trebui să mă grăbesc să le înregistrez pe povestaşe până le mai am. Au un timbru plăcut. Cred că sunt singurele găini care nu mă deranjează cu sunetele lor. De fapt sună mai mult a curci decât a găini. Când le ascult îmi pare că aud nişte curci care vorbesc „găineza”. Nu am mai întâlnit aşa ceva. Cine ştie ce genetică extraterestră, manipulată în afara normelor etice pământene, au aceste găini. Nu le cunosc cert provenienţa şi acum, după atâta timp de când le am, mi-ar fi imposibil să le mai refac trasabilitatea... oricum, dacă aş afla ce au băgat în ele „specialiştii britanici” sau internaţionalii de aiurea, în laboratoarele în care a fost creat acest hibrid ouător, probabil că m-aş îngrozii de groază... bine că nu ştiu... asta îmi permite să mă bucur de scârţâi-tocitul lor melancolic şi calm, care invariabil îmi induce spontan o stare de relaxare şi mult bine. Cred că genul ăsta de audiţie e cel mai bun antistress, anxiolitic şi antidepresiv remediu posibil ever. Habar n-am pe ce principiu funcţionează. Bănuiesc că muzica asta găinărească ţi se insinuează în suflet, dislocând şi alungând departe toate grijile şi problemele cotidiene şi, ca să fim mai puţin ezoterici, fizic lucrurile băniesc că stau la fel: sunetele inundă sistemul nervos central şi-i presează şi storc de endorfine neuronii astenizaţi, într-o şedinţă de masaj neuronal, constituindu-se totodată şi într-un act de igienă în care agentul de curăţare – materialul clientului – sunt emoţiile pozitive generate, care-ţi mobilizează şi trimit endorfine prin toate cotloanele organismului. Gata cu teoria fiziologico-medicală! Şi scuze pt. inexactităţi/ aproximări & empirisme... Atât m-am priceput, atât am putut... Poate explicaţia e altfel, cum la fel poate şi cauza efectului de bine. Oricum, de notat/ reţinut, rămâne ideea că astfel de găini din astfel de hibrid merită ţinute pe lânga casa omului şi, mai ales că, dacă voi avea ocazia să-mi împrospătez şeptelul cu un lot de „brazilience” nou-nouţe, nu second hand ca acestea, sigur sigur voi proceda în consecinţă! Sper să mai găsesc!..

Tot ieri, tot 11 august, am găsit coji şi pt. al 2-lea eclozat al fam. Roşca. Am uitat să precizez că alaltăieri aveau „un pui &-un ou”. Sper ca barem unul din gălbiorii ăştia să moştenească ceva din genetica roş-recesivă a tatălui lor. Vedem!.. Înainte de asta sper însă să trăiască şi să se dezvolte normal.
Până acum, pe anul ăsta, din fam. Roşca am o singură pereche de pui, guţi-banal aproape, cu ceva umbre cafenii-bronzulii pe piept/ guşă. Probabil că umbrele vor dispărea după prima năpârlire. În afară de aceşti pui perechea R. a mai eclozat un singur pui pe care nu l-au hrănit corespunzător şi a murit. Era înainte ca L. să-şi ia în serios rolul de doică şi să hrănească artificial puii de porumbel. Acum face asta preventiv cu orice pui care nu o refuză. În maniera asta, în curând, cred că va ajunge să-i perfuzeze pe cei care nu acceptă bucal hrană... În fine, e şi asta o experienţă... ne pregătim pt. crescut porumbei de rasă, poate şi de valoare... ;)

Miercuri 12. Ghinion! Pe 12 puiul 2 era deja mort. Cel rămas, un rozaliu porkişor, probabil că-l voi numi Porkiţă, evoluează bine. Deşi am încercat preventiv, nu necesita hranire artificială, fiind mai tot timpul hrănit şi umflat ca o căpuşă.

Vinieri14. Am re-strămutat ultimul exemplar propus spre relocare, pui al Roşculenilor, un mix de albastru cu roşu-recesiv împestriţat cu alb, de zici că-i pestriţ-bronz... cel puţin mie, nepriceputului, asta îmi sugerează, poate şi din cauza nuanţelor reuşite, asezonate cu ochi luminoşi contranstând cu cioc pigmentat închis.
Cu ocazia asta au trebuit rechiziţionaţi şi pe cei 2 pui pe care i-i bănuiesc ca fiind ai lui.
Oricum nu îi hranea exemplar, aşa ca au trebuit hraniţi suplimentar. Pereche nu am observat să aibă, deci e posibil sa fie o familie monoparentală, ajunsă aşa din motive necunoscute mie, pt. că pierderi nu au avut de unde să fie. O fi vreun caz de divorţ columbofil, habar n-am...

Sambata 15. Trezit cu noaptea-n cap, ajung la volieră întocmai şi la timp. La ora 7.10 pontoş, eliberez escadrila.
După tegiversări şi tentative, autori fiind mai multe exemplare printre care Sălbaticul, un fel de roşu dominant sau ceva, mai nou pe la mine, apoi unul sau mai mulţi din seria de cuculeni – cuci numiţi generic de mine Floricei... în fine, primul pe trapă a fost Moţatul, un guţan vânăt banal, cu un moţ vizibil tare. După un studiu extrem de superficial al împrejurimilor, practic 0 recunoaştere, a plecat glonţ, razant cu solul, la înălţimea deschiderii de zbor, cu mişcări uniforme, calculate şi precise, drept spre răsărit, de parcă ar fi ştiut unde merge şi ce treabă multă ar avea acolo. Pe acest moţat îl am de la vecinul Marin, de la care l-am salvat împreună cu alţii 2 cu soartă certă dar crâncenă: Marin lichidează orice guţan care-i sutrage furaje din voliera lui cu voiajori. Le dezafectează capul şi-i aruncă la tomberon, considerându-i nevrednic de mici de o mâncare... deşi, altfel, mănâncă porumbei, însă nu guţani...
Bănuiesc că e din stolurile venite în localitatea noastră dinspre est. Nu mai detaliez, dar la est de noi sunt adăposturi propice pt. nişte colonii mari de guţani (hale industriale abandonate, depozite de furaje şi silozuri ale unei mori de furaj, etc.). Probabil i-a rămas estul în minte şi suflet, şi s-a grăbit să ajungă acasă, deşi era la mine de peste un an şi acu are şi pui (aproape minori :p).
Ieri (15 august) la zi, până seara, nu l-am văzut să se întoarcă. De fapt nici nu speram. La cât de determinat a plecat, de ziceai că e însărcinat cu o treabă de nerefuzat, sau ceva, am fost aproape sigur că e pierdut.
După el au ieşit alţii: cuculenii, puiendrii, etc.. Fel de fel de păsăret de volieră. Piesele de bază într-ale zborului: Ancuţa, Sălbaticul – pe care îl suspectez maistor la zbor, pt. că e extrem de atletic şi nervos, apoi puii lor din ponta I: Sălbaticul jr. & Mascatul, nu au ieşit. Nici semipoştele nu au ieşit (2 metişi de voiajor x Floricel – guţan cuc).
Cam toţi ieşiţii de după moţat, au tatonat terenul, au zburat pe acoperişul volierei şi, cel mult, pe cel al casei sau dependinţelor din gospodăria în cauză sau din vecini.
Destul de rezervaţi. Ceea ce e bine pt. un prim zbor.

Pe la prânz, canicula m-a înfrânt şi m-a făcut să părăsesc locaţia. Am revenit seara şi am şi rămas. Când a început să se răcorească, pe casă încă mai erau câteva exemplare, dintre puiandrii guţani guţi. La întunecare s-au retras. După ce nu se mai vedea bine, am observat că una din semipoşte a rămas pe pridvorul etajului, nemaiştiind sau nemaivăzând să se întoarcă, cu toate că voliera era aproape, în cealaltă parte a casei. Am fost dezamăgit să constat, mai cu seamă că era şi unul dintre favoriţii mei: un mascul gut deschis, cu geană decentă şi nări de voiajor, plus profil adecvat. Foarte frumos, mai frumos decât media voiajorilor pur-sânge pe care îi creşte taică-miu. La mine era împerecheat cu Denima, o guţancă gută albastru-denim-classic, pe care am prins-o în garaj unde intra la un alt mascul aflat în carantină, care simţind-o o chema de mama focului. La capturare am observat că avusese ambele picioare fracturate şi vindecate. Habar n-am cum a reuşit să supravieţuiască în condiţiile astea în natură.
În fine, semipoşta a dormit pe pridvor. Cum hotârâsem cu o zi inainte să înoptez şi eu la Locantă, mi-am pus pat, saltea şi toate alea (de campanie) pe pridvor, şi m-am culcat în compania selectului...
A fost super! Ca la sat, aer curat, doar era semideschis pridvorul, apoi, lătrat de câini, apus şi răsărit, cer senin cu stele mii, bref: o cazare de mii de stele!!! şi un porumbel semivoiajor mai prost decât proştii cum le spune la noi guţanilor, în opoziţie cu orientabilii voiajori, numiţi poşte (sau poștași).
Puţin după ce s-a luminat, dar mult înainte de ora 7, Semipoştă a început să-şi dreagă penajul, şi-a schimbat locul în care a înnoptat cu unul mai interesant din punctul lui de vedere, şi a decolat. Nici pe ăsta nu cred că-l voi mai recupera.
Până azi (16 august), la orele prânzului, nu l-am văzut întors. Nici pe el şi nici pe moţat.

Duminică 16. (august 2015) Zi nouă, noi perspective. De data asta, înainte de ora 7 escadrila jună era pe acoperişul coteţului. Habar n-am la ce oră ieşiseră. Cum ieri seara la întunecare încă mai erau destui pe afară, am decis să nu îi mai închid. De altfel, dacă nu vor apărea defecţiuni şi incidente, aşa îi voi lăsa până în sezonul rece.
Dintre cei care salutau răsăritul de pe învelitoare, făceau parte şi Mascatul, cred că şi fratele lui... nu-mi mai amintesc precis, dar şi tatăl lor, Sălbaticul.
Plus alţii mulţi guţani banali, plus un negru cu ceva alb în aripă, foare interesant zburător, care ieri a studiat toate vecinătăţile în cadrul unor misiuni de recunoaştere. Singurul care pleca şi venea şi iar... şi tot aşa.
S-ar putea să fie negrul salvat de la Marin, parte a lotului cu Moţatul. La fel de bine însă poate să fie pui din Elvis x Negruţa. Ei mai dau pui asemănători.
Mai spre prânz, după ce începuse să se încălzească, a ieşit şi Albuţa. Nu am observat să aibe joc. Deşi nu era în formă super, pt. că năpârleşte sau ceva, astfel că din coada ei de 14 pene abia dacă mai are câteva, plus că şi restul penajului pare sărăcuţ, a zburat totuşi decent pt. un prim zbor. A făcut un stol de 3, alături de Mascatul, pui de-al ei, şi un gut banal. Spre prănz s-au reîntors şi, deşi Mascatul a rămas pe coteţ şi posibil şi gutul, Albuţa s-a internat şi a rămas să se odihnească. Destul de fain.
Tot spre prânz a ieşit şi Sălbaticul şi a dat nişte ture singur.
Majoritatea porumbeilor au preferat să zboare singuri. Rar în grup de 2uă, maximum 3 bucăţi. Pe acoperişuri stau mai mulţi. La zbor însă sunt destul de individualişti si solitari.
În plus nu obişnuiesc să plece foarte departe şi nici foarte înalt. Zboară în maniera în care înoată un câine (sau eu) aruncat în apă. Destul de stângaci. Poate după ceva antrenament îşi vor mai da drumul şi, sper, să ajungă să se şi solidarizeze. Tare mi-ar place să-i văd într-un stol consolidat. Grupaţi fain.

Luni 17. Semipoștele sunt pe poziții, la locurile lor. Albuța este. Puii ei, Mascatul și Sălbăticilă sunt. Tatăl lor, Sălbaticul roșu-dominant (sau ceva apropiat...) este și el. Cuculeni văd 2 & 1/2 (al 3-lea e mai puțin împestrițat). Cred că atâția și aveam. Deci cei lejer de identificat la o vedere cam sunt. Cred că e posibil să fi pierdut ceva puiandrii mai banali ca semnalmente. Acum regret ca nu am facut un inventar precis și temeinic înainte de eliberare!..
În fine oricum din cei banali nu vreau sa rețin pe viitor. Deci, daca și-au găsit alt rost, e ok. Sper doar să supraviețuiască!
Nici vb. de Moțat. Nu cred ca se mai întoarce... N.p.!
Deși destul de târziu și de seara, puiandrii întârzie pe acoperiș. Abia spre înnoptare intră și ultimii întârziați. Ultimul ultimul intră Mascatul.
Destul de bine pt. început!

Marți 18. Tot seara tot târziu. Și mai târziu. Deja foarte puțini mai zăbovesc pe afară. Am impresia ca mai repede decat ieri intră toți la culcare. Cred că sunt „la fel de toți” ca și ieri.
Și mai bine pt. început! Sunt mulțumit! :)

Mă gândesc să îmi refac puțin perechile celor sechestrați. În definitiv, sunt cele mai interesante exemplare dintre cele pe care le cresc. Aș vrea sa le mai reproduc anul ăsta... Mai vedem ce și cum!..


Miercuri 19. Totul pare Ok, seara toți locatarii volierei se retrag „la posturi”, la locurile lor, „întocmai & la timp”. Nu mai am întârziați și întârzeri.
Dintre cei sechestrați, am relocat cațiva într-un cub. Mai precis 8 bucăți: Elvis jr., Berzilă, Floriceii (el & ea), Cafeluțele (el & ea), Bronzilii (2 buc.).
Dintre aceștia, Floriceii, deși pereche, nu cred că mai sunt un cuplu viabil. Ea e posibil să fie sterilă sau ceva. În iarnă, pe când locuiau într-o comunitate mai mare, el a părăsit-o pt. o alta, fiică de-a lor, cred, cu care l-a făcut pe Berzilă. Atunci nu am înțeles de ce. Când am refăcut perechile, în primăvară, i-am reîmperecheat pe floricei însă, din păcate, au făcut de atunci o căruță de ouă pe care invariabil le-au părăsit după o vreme sau nu le-au clocit deloc. Bref: n-au mai făcut pui, de unde deduc că ea nu mai e viabilă. Poate în comunitatea asta de 8 „își vor reface viața”.
Cafeluțele, alt caz ciudat, în comunitate (mai) mare nu s-au împerecheat niciodată cu nimeni. Puse împreună, pe motive de compatibilitate cromatică, într-o boxă individuală, nu au reușit să se împerecheze. Prea bătrâni nu cred că sunt pt. că, în cei 2 ani de când îi am, culoarea unuia a evoluat ușor, pt. ca acum să se stabilizeze. Fiind capturați din același loc, stol, etc., cred că e posibil să fie înrudiți, poate chiar frați, poate chiar de cuib. Totuși, habar n-am de ce nu fac perechi nici între ei și nici cu alte exemplare. Poate recombinarea asta o să le dea un impuls și un nou avânt.
Bronzilii sunt niște pestriți purtători (și de) roșu recesiv. Cum seamănă între ei, tare mi-aș dori să-i fac pereche. Din păcare nu știu ce gen sunt fiecare. Cel care pare femelă e mai macho în comportament, iar cel mai puțin finuț ca aspect e mai bleg. Mai vedem... Oricum sunt rude destul de apropiate. Unul dintre ei e pui din Roșca X Albuța-prima, o femelă aproape alb complet care a murit la mine anul trecut. Celălalt e pui tot din Roșca X Gina, care la rândul său e o femelă gut-banal din Roșca X Albuța-prima.
Elvis jr. e pui din Elvis X Negruța. A ieșit aproape negru cu alb distribuit relativ simetric: pe vârfurile aripilor (câteva remige), pantalonași, un triunghi la cloacă & ceva stropitură pe cap. Mi-ar place să-l împerechez cu Berzilă, care e exact opusul sau negativul cromatic al lui Elvis jr., exceptând triunghiul și pantalonașii. Desigur că d.p.d.v. al geneticii cromatice la porumbei, această combinație poate fi un non sens. Totuși, fiind atât de heterozigoți acești guțani, mereu pot surprinde cu produși spectaculoși. Din păcate, până acum nu am reușit să-mi dau seama ce gen sunt fiecare dintre aceste 2 exemplare. Mai studiem...

Joi 20. Sanjak (Locanta II), vânt moderat, ceva ploaie, soare lipsă, stolul rezistă. Drei Wetter... Tauben. Lăsând gluma la o parte, tocmai pe când mă pregăteam să închid „Ediția de vară” a „Jurnalului de Volieră/ Sangeac”, musai mai trebuie să adaug ceva: pe o vreme napraznică pt. zborul unor puiandrii de guțufani, neantrenați și nededați cu văzduhul, între 5 și 10 exemplare mi-au fost zburătăcite o pală de vânt de pe acoperiș și au dat stabilimentului câteva ocoluri destul de lărguțe și destul de năltuțe, apoi au aterizat „plini de siguranță & profesionalism”, din nou, pe acoperiș. Deși nu era târziu, motiv pt. care nici nu se retrăseseră la culcare, era relativ întunecos pentru ora respectivă din după-amiază.
E prima data când dau să se arăduiască într-un stol destul de compact și de bine închegat. Până acum au zburat câte 1-2-maximum 3, de credeam că așa egoiști și individualiști vor evolua mereu... Ei bine, nu! Se consolidează și solidarizează ca stol. A fost Absolut Supeeeeerr!!! Cel mai fain se văd în zbor Mascatul și frate-so, care au extremitățile aripilor/ remigele albe, respectiv seine. Super fain! Din păcate nu am reușit să surprind imagini...

Vineri 21. La vești proaste, din păcate!, am și din astea... unul, cel mai mare, dintre cei 2 pui rechiziționați după sechestrarea lui Bronzilu (unul dintre „bronzili”), a murit ieri noapte spre azi. Cei 2 erau hraniți artificial, de doică umană. Cel mărișor făcuse cături alburii. Cred că ar fi ieșit împestrițat sau alburiu, poate cu ceva roșu recesiv... speram eu... În fine, nu mai e. Celălalt e tare mic, nu se dezvoltă. Deși frați, acesta a rămas la faza de puf. Nu îmi fac speranțe cu el. Mănâncă puțin, tot mai puțin. De ceva zile nu își mai umple gușa ca căpușa, așa cum făcea la început. Sporadic li se impietrea gușa și își pierdeau apetitul. Apoi digerau și reîncepeau să pape. Ambii au trecut prin astfel de faze. Sunt/ erau hraniți cu pastă din furaj pt. pui broileri de 1 zi. În fine, vedem ce scapă și ce nu. Părerea mea e că și acesta e compromis, pt. că stagnează în dezvoltare.
Vestea bună e că Piggyță, supraviețuitorul pui al lui Roșca, se dezvoltă bine, fără supliment de hrană. Cred că va avea puțin spre deloc alb, însă cred că va manifesta ceva roșu recesiv. Deja începe să se arămească puțin la unele vârfuri de cături mai deși... Sper să fie totul ok barem cu acesta!
Altă veste nasoală e că porumbeii din volieră încep să facă vărsat/ variolă. De azi încep tratamentul. Momentan a apărut doar la 2-3 puiandri neînțărcați. Sper să nu se răspândească!
Bref/ deci... una bună, multe nasoale. Prin zonă vremea e urâtă, cu multe ploi, vijelii slabe dar derutante pt. niște porumbei care acum încearcă să învețe puțină libertate... Pe la orele 18, în Volieră, erau destui de puțini porumbei. Majoritatea erau plecați și rămași pe undeva, pe o vreme câinească. Sper să se întoarcă fără probleme, pt. că încă nu e foarte târziu. Dintre cei cu semnalmente memorabile, cei mai deosebiți adică, lipseau cam toți...

Sâmbătă 22. Aceeași vreme câinoasă, azi parcă și mai ticăloasă. Din fericire Albuța & puii sunt la locul lor. La fel cuculenii și Sălbaticul. Altă veste bună e că variola pare să intre în remisie. Sper să nu am pierderi din cauza asta.

Duminică 23. Ieri seară puiul bronzilului, acela subdezvoltat, a sucombat. Era de așteptat. Până în ultima clipă a rămas cam în același stadiu de dezvoltare, cel puțin ca și mărime. Totuși, parcă-parcă începuseră să-i crească ceva tuleie aranjate într-o linie modestă pe spate. După moartea fratelui său și pt. că vremea a fost constant în răcire prin zonă, pt. ca să se încălzească cât de cât, L. i-a făcut „sobiță”, în fapt un fel de buiotă improvizată dintr-o căniță cu apă caldă înfăsurată în șervețele. Din păcate, chiar așa pamper-it și înfofolit, intrase deja in insuficiență respiratorie, la fel ca și celălalt. Probabil și intern totul era subdezvoltat în el... Spre seară, cum s-a exprimat L., și acesta „și-a luat zborul”... :(

Vești bune însă la Locantă: Porkiță, puiul lui Roșca, acum ex-Porky, pt. că din pelcuța lui roz nu mai are nimic la vedere, e un vrednic Roșca jr.. Desigur, nu cred că îi va rămâne numele așa, fiindcă n-a moștenit de la Roșkilu decât roșul recesiv, fără nicio brumă de pestriț. Nici măcar pe cap. Asta cel puțin până în prezent. Poate după prima năpârlire se va schimba. Vedem! Ușor pare a prezenta, la nivelul cozii, ceva urme vagi pe vinețiu. Și Roșca le are pt. că, guțan fiind, prelevat de-a dreptul din natura urbană, e mare mirare că a ieșit chiar și așa de manifest roșu-recesiv... Prin selecție și concentrare genetică, precis vinețiurile vor trece. Asta nu e musai un deziderat, pt. că, spre ex., la „bronzili”, extremitățile albastre vin la pachet cu ceva contrast, cu cioc închis în opoziție cu ochi galben-pe-luminos, ceea ce dă bine. Cel puțin unul dintre bronzili, părintele puilor nesupraviețuitori, arată astfel încât, neglijent privit și de la distanță, pare în cromatică de Pestriț de Timișoara var. bronz/ arămiu.
Revenind însă la Porkylu, e un puiuț hiperponderal, mereu cu gușița plină, astfel că tare greu se poate ridica pe picioruțe, doar abia cât să-și împingă gușa de căpuță mai încolo. E un adorabil. Deși i s-a acordat grijă atentă, până acum n-a mai prea fost loc de hrănire suplimentară, fiind permanent bine furajat de părinți. Habar n-am cum de se poate întâmpla așa ceva. Pe de o parte, cu o serie în urmă, înainte ca L. să-și înceapă cariera de doică, fam. Roșca neglijase o serie de pui din care n-a scăpat niciunul, cel mai probabil murind de foame. Acum, pe ăsta îl super îngrijesc. Tocmai când credeam că din perechea asta de porumbei nu voi mai scoate vreodată pui, ajung să fiu surprins, semn că mai am multe de învățat despre porumbei...
În fine, mai vedem cum vor sta lucrurile mai târziu, în anotimpul bilanțurilor, pe vremea când se „numără bobocii” în columbicultură. Sper să obțin câți mai mulți guțani deosebiți. Poate voi inția cu ei o linie de Guțani Autohtoni de Frumusețe, un fel de GAdF... asta dacă tot mă bucură atât de mult... =))
Referitor la Porky (cred că e ultima oară când îi mai zic așa... deși, grăsun cum e, chiar dacă nu-l mai încadrează culoarea în denumire, îl bagă înapoi forma), mai am de precizat că pare să facă ceva pantalonași pe „fluiere”. Probabil recesivul pestrițat provine de la ceva rasă cu încălțătură...

Ok, revenind cu referiri și despre restul populației mele de porumbei, mai precis la guțanii de volieră, constat și acolo ciudățenii.
Astfel, au loc reîmperecheri. O porumbiță, pe care cred că pe altundeva am numit-o Delilah... în fine, neimportant, s-a împerecheat cu una dintre semipoște (fratele exemplarului în compania căruia am dormit în prima seară a eliberării). Acuma, Delilah era împerecheată cu fratele ei de cuib (Dylan), cu care a avut și cel puțin un rând de pui viabili, (bine-)crescuți și înțărcați. Pe de altă parte semi-voiajorul cu care e acum împerecheată, a avut la rândul său pui cu habar-n-am ce femelă. Nu știu dacă acea femelă nu s-a pierdut la zbor, acesta fiind motivul reîmperecherii. Fiind un exemplar gut-banal nu am reușit să o țin minte. În schimb Dylan e prezent, viu și în aceeași bună-formă, deci nu înțeleg de ce schimbările astea de trupe...
Și mai ciudat este un alt fenomen. Ancuța-albă, femela zburător, după relocarea în volieră s-a împerecheat cu Sălbaticul, cu care a făcut 2 pui frumoși: Mascatul și Sălbăticilă (jr.). După această pontă, Sălbaticul s-a împerecheat cu o „cuculeană”, cu care are alți 2 pui frumoși, acum aproape de înțărcat. Cel puțin pe unul dintre ei încă îi mai hrănește. Concomitent însă, a revenit la Ancuța-albă (care între timp „nu și-a mai refăcut viața de cuplu”), cu care azi era aproape re-împerecheat. Nu înțeleg de ce trecerea asta de la prima pereche la alta, apoi revenirea la prima pereche deși încă nu a abandonat puii din cuibul precedent...
În fine, complicate sunt modelele comportamentale ale porumbeilor... iar motivul fidelității la această specie, mai mult (ca sigur) un mit...

În rest, populația volierei începe să aibe sentimentul apartenenței la stol. Din păcate nu prea zboară decât zburătăciți de vreo cioară sau coțofană aflate în trecere pe deasupra acoperișuilui. În rest doar relaxare pe casă...
Când se ridică, dau 1-2- maximum 3 ocoluri nu prea largi și nici prea înalte, după care revin cu grație la vechiul amplasament...
Mi-e clar: se pricep și ăștia la zbor pe cât mă pricep eu la porumbei...

Dacă nu vor mai apărea evenimente spectaculoase, intenționez să sistez prezentarea noutăților de jurnal.
Dar, pt. că tot l-am început cu o referire la un cântec, asta nu înainte de a vă lăsa în compania imaginară/ imaginată a cântecului italian pt. copii „La piuma rossa”, al cărui titlu îmi va inspira, probabil, cel puțin numele puiului lui Roșca [Piumarossa], dacă nu cumva chiar și numele acestui tip de guțani (Romanian Beauty Feral – Columba livia f. domestica „Romanian beauty feral”/ Guțan românesc de frumusețe):

Un pettirosso giovane
Sbagliando un colpo d’ale
Ha urtato contro un albero
Ma non si è fatto male;
Soltanto dal suo petto si è staccata
Una piuma, una piuma delicata…

La piuma rossa volteggia in aria
Fa una spirale, discende, risale,
Poi cade ancora giù.
La piuma rossa è quasi a terra
Ma in un momento un colpo di vento
La porta ancora su.

Finché si posa in un giardino
Su di un bambino che sta a giocar
E il bimbo lieto del nuovo gioco
Soffiando un poco la fa volar.

La piuma rossa riprende il volo,
Va incontro al sole e tinge di rosso
Un poco il cielo blu.
La piuma rossa poi s’allontana,
All’orizzonte diventa piccina…
E non si vede più!

All’orizzonte diventa piccina, piccina,
piccina…
E non si vede più!




[P.S.:] După scrisuri – Completări ulterioare

Musai trebuie să revin, pt. că se mai cer precizate unele evenimente & detalii.
Astfel, Moțatul, temerarul care a părăsit primul voliera în „dimineața dezrobirii”, m-a lăsat pe cap cu 2 pui, cred numai de la el, pt. că ambii au moțuri. Unul dintre ei, negricios, pare încă hrănit bine. Pe cale de consecință nu acceptă hrană de la „părinte-uman-surogat”.
Ălalalt moțat jr., un dungat pe albastru-fumuriu, stă mai prost la capitolul ăsta și, fără intervenție umană, probabil va muri.
L. a decis, din aceste motive, într-o primă fază să-l hrănească in situ/ pe loc deci, pt. ca până la urmă, pt. a-l hrăni mult mai des și a-l putea supraveghea mai ușor, să ajungă să-l ia „acasă”.
După experiența tristă cu puii lui Bronzilu, a ales să schimbe rețeta „laptelui de porumbel” artificial. Astfel, dacă acelora le-a dat pastă din furaj pt. pui broileri, adică apă + furaj (și n-a funcționat), acestuia i-a făcut preparat ceva mai complex.
După mai multe variante încercate, tehnica și rețeta s-a stabilizat așa: un preparat din granule de pui broiler (de la 1-30 de zile, cred, oricum din cele pt. prima etapă), cu apă și cu lapte condensat pt. cafea. Alegera acestui sortiment de lapte s-a făcut pe considerentul că era pasteurizat și era exact cantitatea optima pt. o masă la un pui.
Acest „mărmăzău”/ „mămăligă fluidă” se pune într-un păhărel de Danone cu marginile tăiate, astupat la gură (în capăt) cu folie groasă, găurită prin presare cu degetul (nu altfel! nu mă-ntrebați de ce! doar L. știe!). Prin respectivul orificiu, puiul este orientat și își bagă ciocul. Recipientul este ținut răsturnat și bătut ușor cu degetele (în fundul paharului) ca să se ducă „mămăliga”, sunetul devine în timp un cod ce, prin condiționare, stimulează hrănirea.
În primă fază L. a încercat și cu lapte simplu (la Tetra Pak) în adaus cu hrana broiler și cu gălbenuș de ou fiert tare, plus completări cu apă, însă era o rețetă prea complicată și, prea costisitoare pt. un singur pui, fiindcă laptele nu rezista mult din cauza cantității prea mari.

Atât despre moțații juniori. Nu intenționez să îi păstrez și la anul. M-a surprins însă faptul că s-a transmis moțul, în condițiile în care am avut un singur porumbel moțat în tot lotul, iar acesta era neînrudit cu orice potențială pereche de la mine. O să mai studiez puțină genetică pt. ca să înțeleg ce și cum.
Între timp moțatul mofturos, cel dungat, a fost repus în Volieră. Până acum rezistă bine și stă lângă fratele său. Amândoi au început să zboare suficient încât să urce de pe pardoseală până la boxa lor. Sper să trăiască până la anul, chiar dacă, repet, nu îi voi păstra.

Indoor, în primul cub al primilor relocați, „s-a-ntâmplat” o pereche nouă. Au depus ouă și le clocesc. Din ce mi-am dat seama, este vorba despre: Capucino – ziua x Elvis jr. – noaptea, ceea ce înseamnă că Elvis jr. e fetiță, iar Capucino e băiat. Ciudat, aș fi putut jura că e invers!
În fine, între timp și-au părăsit ouăle. Rămâne de studiat problema...


Pe 8 septembrie, într-o marți cu ceasuri eminamente bune toate[!!!] am completat Kubul 2 cu: Pubi I, Pubi II, Corqi A & Corqi B + Handy. În cub deja erau: Pubi III + Pubi Ma & Pubi Ta.
Pe 10 septembrie, într-o minunată joie, am comasat Kubul 3 x Kubul Elvis, provizoriu în Kub Elvis.
Tot azi, profitând de vijelie și vremea rea care a ținut porumbeii captivi înăuntru, am numărat în Volieră bine peste 35 de adulți, la care, dacă adaug ce am mai scăpat prin cuibare și cu pui cu tot, lejer cred că ajung la 40 de bucăți, dacă nu chiar trec de cifra asta. Dintre ei, mă gândesc să rețin doar 3 Floricei, pe Ancuța, Mascatul, Alburiu-punctatul (scuze pt. numele provizoriu) și, eventual, un Negru solid, dar nu sunt sigur de ăsta. Altfel, m-ar tenta să-i păstrez pe jumate dintre ei. Dar nu vreau să rămân la guțani toată viața. Bref: renunț și la Negru!


Inventar/ Kuburi:

Kub I – 8 bucăți: Elvis jr., Berzilă, Floriceii (el & ea), Cafeluțele (el & ea), Bronzilii (2 buc.).

Kub II – 8 bucăți: Pubi I, Pubi II, Corqi A & Corqi B, Handy, Pubi III + Pubi Ma & Pubi Ta (părinții lui Pubi 1 & Pubi 3).

Kub III – 8 bucăți: Elvis & Negruța, Elvis al III-lea & Fratele (pui ai primilor), Marmoratul & Smoală, Marmorel jr. & Fratele (pui ai acestora).

Kub R(oșculeni) – 3 bucăți: Roșca Original & Corqi Gina, Porkiță.


Deci, sâmbătă, 12 septembrie 2015, din nou vizită prelungită de lucru la Locanta II.
Stolul meu e bine merci (încă). Azi l-am văzut (și) la zbor. Anca-Albuța tinde să se lotizeze împreună cu un guțan gut banal. Din ce mi-a făcut impresia, zboară ușor mai înalt decât restul stolului, iar ca manieră de zbor, dă mai repede și mai des din aripi. Posibil ca stilul ăsta de zbor să-l fi moșteniti și unul din pui. Nu-mi mai amintesc care, cred că Mascatul...
Restul guțanilor au zburat destul de grupat, dar nu foarte înalt, însă destul de departe de casă încât să îi pierd din vedere.
Toată treaba nu a durat foarte mult. Totuși, e un progres. Pe timp fain, la prânz, zboară mai mult decât în alte dăți.
Sporadic, câte unul, mai presta un soi de „looping ratat”. Nu știu să descriu asta, nu e un joc, e ca o joacă. Am mai văzut așa ceva la voiajorii de la noi, și mi s-a spus că așa (se) „pseudo-joacă” porumbeii când ies la zbor după o împerechere. Habar n-am. O fi!..
Pe timp mai răcoros & umbros, mai spre seară, au mai zburat puțin, doar în proximitate și doar solitari sau în grupuri mici.


(tot azi) – pt. la indoor:
Clemat (inelat cu cleme) 3 pui ai lui Roșca, în vederea marcării. Astfel: Corqi A & Corqi B au primit fiecare cleme 1a verde pe stângul & 1a galbenă pe dreptul; Pubi Ta (fratele lui Corqi Gina) are invers – avea (la fel ca și Corqi Gina) o clemă verde, el pe dreptul și a mai primit 1 clemă galbenă pe stângul.

(tot azi) – tot pt. la indoor:
Am definitivat, cred eu, cel puțin până la primăvară, cuburile și populația aferentă. Rezultă rotiri de cadre astfel:

Kub I – 8 bucăți, toți pui din Roșca (Clanul Roșca):
1. Bronze Speckled (frate cu Handy) – (pui Roșca Original x Corqi Gina),
2. Bronze Spotted (pui Roșca Original x Alba Prima),
3. Pubi I (pui Cuckoo Brown x Alba Braun),
4. Pubi II (pui Bronze Spotted x necunoscut banal),
5. Pubi III (pui Cuckoo Brown x Alba Braun),
6. Corqi A (frate cu Corqi B) – (pui Roșca Original x Corqi Gina),
7. Corqi B (frate cu Corqi A) – (pui Roșca Original x Corqi Gina),
8. Handy (frate cu Bronze Speckled) – (pui Roșca Original x Corqi Gina).

Kub II – 2 bucăți, toți pui din Roșca (părinții lui Pubi 1 & Pubi 3):
1. (Pubi Ma) – Alba Braun (pui Roșca Original x Alba Prima),
2. (Pubi Ta) – Cuckoo Brown (frate cu Corqi Gina) – (pui Roșca Original x Alba Prima).

Kub III – 7 bucăți, cuci & marmorați:
1. (Grey R. Rush) Marmoratul,
2. (Alba) Smoală,
3. Marmorel jr. (frate cu Fratele M. jr.) – [pui (Grey R. Rush) Marmoratul x (Alba) Smoală],
4. Fratele M. jr. (frate cu Marmorel jr.) – [pui (Grey R. Rush) Marmoratul x (Alba) Smoală],
5. Floricel,
6. Floricica,
7. Berzilă [pui Floricel x „Flori X” (= Floricel x Floricica’s daughter)].

Kub IV – 7 bucăți, „elviși” & „cafeluțe”:
1. Elvis,
2. Negruța,
3. Elvis al III-lea (frate cu Gorby) – (pui Elvis x Negruța),
4. Gorby (frate cu Elvis al III-lea) – (pui Elvis x Negruța),
5. Elvis jr. (pui Elvis x Negruța),
6. Cafeluță,
7. Cappuccino.

Kub V – 3 bucăți (Familia Roșca):
1. Roșca Original
2. Corqi Gina (pui Roșca Original x Alba Prima)
3. Porckie Red (pui Roșca Original x Corqi Gina).

Ok! Sper că nu-am greșit componența cuburilor și nici filiațiile „membrilor”(!).


Jusqu’à la prochaine fois,

À bientôt! ;)